Viata de acvarist

Hai sa va povestesc. Asa cum unii au fobii, gen oroare de serpi, paienjeni, sange etc, am si eu o pasarica. Nu suport sa vad pesti zbatandu-se, agonizand sau pesti morti. Bine, nimeni nu are vreo placere, dar la mine e mai rau, in sensul ca atunci cand imi moare un peste, imi ramane poza lui asa cum l-am gasit, intiparita in creier, permanent. Degeaba incerc sa-si scot uitandu-ma oripilat cu jumatate de ochi inchis, imaginea ramane in cerebel. Asta e backgroundul, sa trecem la intamplari. Azi dimineata m-am dus sa hranesc puii (juvenili). Prima faza este putina hrana uscata, pentru antrenament. Cum nu pot sa gazduiesc sute de betta separati, stiu ca la un moment dat unii dintre ei vor ajunge pe aiurea. In sensul asta vreau sa fie pregatiti sa recunoasca fulgii drept hrana si sa fie pregatiti pentru orice scenariu. In rest, hrana congelata sau vie este sfanta, sa fie pestii dezvoltati si sanatosi. Divaghez. Ok, hranire cu fulgi. Fuga intre cele doua acvarii cu pui, in timp ce hrana congelata se dezgheata. Ii hranesc printr-o trapa prevazuta pentru asa ceva, asa cum au in general acvariile "kit". In drumul dintre cele doua acvarii, simt pe talpa, cumva intre degete, ceva lipicios, cum se mai intampla prin curte cand iau in picioare vreun melc. Scutur piciorul si paralizez. Un betta e pe parchet. Intru in panica si nu mai gandesc. Desi ii vad cu incetinitorul branhiile miscandu-se, imi adund curajul, il decojesc, si il arunc direct la WC. Out of sight, out of mind. Ma intorc tremurand isi incerc sa reconstitui intamplarea. Nu e greu de presupus ce s-a intamplat. Pestele a sarit cumva prin trapa de hranire. Hrana la suprafata aglomereaza pestii si produce lupte. Betta se musca intre ei. Uneori reactia imediata la o muscatura prin surprindere este saritura pentru a scapa de amenintarea nevazuta. Insa oroare abia acum incepe. Pe gresia din fata acvariului, ca niste margele multicolore, zac nemiscati trei pesti. In stare de soc, incerc sa-i culeg. Printre ei recunosc masculul alfa. Cel mai puternic mascul intr-o generatie de vreo doua sute de pesti. Il pun intr-un acvariu de un litru, cu apa de la el din bazin. E mort. Ma pun o victima. Pluteste in masa apei, nemiscata. Pe al treilea il arunc direct. De cand m-am reapucat de acvaristica, nu mi-a sarit nici un peste. Asta in conditiile hranirilor multiple si a schimburilor zilnice de apa. Azi dimineata au sarit patru pesti. Dupa cateva minute, masculul alfa revine la viata. E oricum terminat, arata jalnic. Bag mana in acvariul in care agonizeaza sa extrag cadavrul fratelui sau, care s-a lipit cumva de el. Verific "supravietuitorii" avand o banuiala. Privesc minute in sir si am o confirmare. Pestele lipit de talpa era unul dintre cei cativa favoriti ai mei, dintre sute de pesti. Din patru pesti, s-au dus doi pesti la care tineam (nu degeaba aveam poze cu ei). Care sunt sansele? Care sunt sansele ca dupa zero incidente, sa sara ca delfinii patru pesti prin gaurica de hranire in jumatate de minut? Ma adun si continui hranirea. Ma tot uit pe jos in cautare de pesti.

RIP butterfly pattern.

Tine-te tare, alfa male.

Asa arata acum...